Programul Alimentar Mondial al ONU a primit Premiul Nobel pentru Pace

Programul Alimentar Mondial al ONU a primit Premiul Nobel pentru Pace
Programul Alimentar Mondial al ONU a primit Premiul Nobel pentru Pace. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 09/10/2020, 12:12
Actualizat: 09/10/2020, 12:36

Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta a fost acordat Programului Alimentar Mondial al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Premiul a fost acordat agenției ONU pentru eforturile sale la nivel mondial în combaterea foametei, după cum informează BBC.

Potrivit Comitetului Nobel, Programul Alimentar Mondial a reprezentat o forță „în eforturile de prevenire a folosirii foametei ca armă de război”.

„Nevoia de solidaritate la nivel internațional și de cooperare multilaterală este mai evidentă ca niciodată”, a declarat președintele Comitetului Nobel, Berit Reiss-Andersen.

Potrivit BBC, recompensa financiară pentru câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace este de zece milioane de coroane suedeze (aproximativ 958.000 de euro, n. red.).

Câștigătorul premiului a fost anunțat vineri la Institutul Nobel de la Oslo.

Un purtător de cuvânt al Programului Alimentar Mondial a declarat că organizația se simte „mândră” de această distincție.

Programul Alimentar Mondial estimează că oferă asistență pentru 97 de milioane de oameni din 88 de țări în fiecare an.

Cine a mai câștigat în ultimii ani Nobelul pentru Pace?

Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat anul trecut premierului Etiopiei, Abiy Ahmed, pentru semnarea unui acord de pace cu Eritreea, acord care a dus la încheierea oficială a războiului dintre cele două țări din perioada 1998-2000.

Fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, a câștigat premiul în 2009 pentru „eforturile sale deosebite în întărirea diplomației și cooperării între popoare”.

Alți laureați ai Nobelului pentru Pace sunt, printre alții, fostul președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter (2002), activista pakistaneză Malala Yousafzai (2014), Uniunea Europeană (2012), Națiunile Unite și secretarul general de atunci, Kofi Anan (2001) și Maica Teresa (1979).

Premiul Nobel este unul dintre cele mai importante premii acordate la nivel mondial.

Premiile Nobel sunt acordate ca urmare a dorinței inventatorului suedez Alfred Nobel, iar prima decernare a acestor premii a avut loc în 1901.

Premiile Nobel sunt acordate pe categorii de activitate pentru acele persoane care „au adus cele mai mari beneficii umanității” în ultimele 12 luni.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×